Dactrust
Contacteaza-ne

Despre pizza, cu rigoare

Dacă tot am vorbit despre chestii simpatice despre pizza, e timpul să vorbim și despre lucruri serioase, căci a face pizza poate fi o artă autentică, cu ritualuri, tradiție și pași bine conturați.

De pildă, în „urbea natală” a acestui preparat, Napoli, pizzerii fac parte din adevărate dinastii și își transmit din generație în generație secrete bine păstrate. OK, e drept, pizza nu a reușit să intre în patrimoniul UNESCO, deși s-a încercat asta în 2002, dar tot are câteva chichițe tradiționale.

Prima care ne vine în minte (și s-ar părea că foarte puțini știu asta) se leagă de însuși „bancul de lucru” pe care ar trebui să fie preparată pizza – tradiționaliștii riguroși nu lucrează cu aluatul decât pe marmură tapetată cu făină. Aluatul se face exclusiv din făină, apă, sare și drojdie, cea din urmă fiind, de regulă, drojdie de bere; însă e bine-cunoscut faptul că un aluat bine crescut nu se întâmplă pur și simplu.

Despre formă aproape că e redundant să vorbim, căci știm cu toții (?) că pizza autentică este rotundă, iar cine a avut ocazia să vadă un maestru-pizzer la lucru, care modelează bila de aluat într-o foaie perfect rotundă și care se joacă apoi cu ea într-un singur deget, învârtind blatul în aer, cu siguranță nu poate uita spectacolul. Însă modernismul se conturează după rațiuni practice, așa că se întâmplă din ce în ce mai des să descoperim pizza pătrată/dreptunghiulară sau să o cumpărăm la felie, fie ea și o felie cât se poate de generoasă, desprinsă dintr-un blat cu un diametru impresionant.

Apoi, pentru coacere, probabil intuiți că modalitatea ideală este cuptorul cu lemne, cu deschidere cât se poate de limitată pentru a minimaliza pierderile de căldură și pentru a menține temperatura constantă. Dar chiar și aici există o chichiță – un cuptor perfect pentru pizza ar trebui să fie făcut din rocă vulcanică, născută din freamătul Vezuviului…

Consultanta gratuita
, , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Comenteaza