Dactrust
Contacteaza-ne

Scurt istoric al clătitelor

Clătitele s-ar putea să fie printre cele mai iubite deserturi din lume și înțelegem cu toții de ce. Adică, zău, chiar știți pe cineva căruia să nu îi placă deloc minunatele clătite? De fapt, dragostea noastră pentru clătite pare să existe de mii de ani, deși, e drept, la început nu erau tocmai cum le cunoaștem astăzi…

S-ar părea că în urmă cu 30.000 de ani, în vremea în care nici măcar grânele nu erau cultivate în mod curent, strămoșii noștri își foloseau uneltele pentru a face făină din papură și ferigi. Această făină se presupune că era amestecată apoi cu apă și coaptă pe o piatră fierbinte (poate unsă cu grăsime). Categoric nu sună la fel de bine cu ce mâncăm astăzi, dar esența clătitei se născuse deja, iar cercetătorii au descoperit că acum aproximativ 5.300 de ani o formă ceva mai rafinată de clătită (dar încă departe de cele contemporane) făcea deja parte în mod regulat din dieta oamenilor din Neolitic. La fel, grecii și romanii din imperiile antice mâncau și ei clătite, îndulcite cu miere.

Însă clătita „modernă”, făcută dintr-un aluat vâscos din ouă, făină, sare și lapte, a apărut în cărțile de bucate undeva prin 1439 (odată cu obiceiul de a le întoarce în aer). E drept că în alte culturi aceleași ingrediente se întrupează în forme ușor diferite – gândiți-vă la clătitele americane – dar clătitele pe care le iubim cel mai mult sunt cele subțiri, plate și fripte în tigaie (sau, pentru randament sănătos, pe crepieră, plita specială, dedicată lor).

În mod tradițional, clătita este servită ca desert, dar oricât de mult v-ar plăcea cele umplute cu gem, miere, dulceață, brânză dulce, cremă de ciocolată etc., trebuie să le încercați și cu umpluturi sărate, ca aperitive. Aveți libertate absolută pentru a le desăvârși, iar noi vă putem oferi și instrumentele pentru randament optim.

Consultanta gratuita
, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Comenteaza